De ce iubim femeile?

         Fiecare bărbat şi-a pus această întrebare măcar o singură dată. De ce iubim femeile când ele ne acuză că din cauza noastră suferă, că noi nu suntem atenţi la detalii, că nu suntem atât de romantici precum doresc ele sau că preferăm o ieşire cu băietii la fotbal sau la bere în locul unei plimbări romantice. Un posibil raspuns venit din partea lui Mircea Cartarescu in cartea sa:


     "Iubim femeile pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno.
      Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun "te iubesc" exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie.  Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat......"  


      Dar... Iubirea asa cum o descrie Cartarescu, poate ca o intalnim pret de o clipa fugitiv, in realitate motivele sunt mult mai meschine incepand cu instinctul de reproducere. Fiecare  poate aduce argumente pro si contra celor scrise. Unii ar spune ca dragostea este o reactie chimica provocata de hormoni, reactie care se produce daca sunt creeate anumite conditii.
     Iubim femeile pentru ca stiu sa ne faca sa ne simtim bine . Pentru ca nimic nu te binedispune mai mult decat atunci cand iti spune prietena sau sotia anumite lucruri pe care doar femeile stiu sa le spuna si dintr-o data ti-a trecut suparare , nervozitate si ai uitat tot ce ai patit.
       Iubim femeia pentru ca ea reprezinta inceputul vietii asa cum o stim sau ne-o imaginam, este sufletul pereche dupa care alergam mereu in speranta ca va umple perfect golul din viata noastra si este cea in care ne punem sperantele ca ne va sustine cu o vorba buna atunci cand vom fi uitati de tot si de toate. 
       Cum sa nu le iubesti cand sunt frumoase, fine, delicate. Astea ar fi primele cuvinte. Sunt multe de spus despre ele. Sunt mult prea multe de spus. Cum sa nu le iubesti cand multe din ele iau viata in piept singure si incearca sa isi faca loc, multe reusind. Cum sa nu le iubesti cand multe din ele se casatoresc si nu au chiar cea mai roz viata din lume. Cum sa nu le iubesti cand au grija de noi, in acelasi timp avand grija si de casa. Nasc, cresc copii (de multe ori singure). Merg la serviciu, vin de la serviciu, gatesc, fac lectiile cu copii, spala, calca si, daca mai e timp (surprinzator, reusesc sa faca si asta), mai au grija si de ele.
       Cum sa nu le iubesti cand reusesc mai intotdeauna sa aplaneze orice conflict. Cum sa nu le iubesti cand sufera alaturi de noi, de cele mai multe ori nearatand acest lucru si incercand sa ne aduca un zambet cat de mic pe fata.Cum sa nu le iubesti cand au puterea sa ierte daca noi gresim?. 
    
      Poezia “Cantec Femeiesc” scrisa de Adrian Paunescu exprima multe:

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…