luni, 7 februarie 2011

Emil Cioran - citate





* Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naştere — doliul acestei lumi.


* Beţivii, sfinţii, îndrăgostiţii şi poeţii se află iniţial la aceeaşi distanţă de cer sau, mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deşi toţi sunt pe cale să nu mai fie oameni. — Aşa se explică de ce o voluptate a imanenţei îi condamnă în mod egal.


* Boala este modul în care moartea iubeşte viaţa, iar individual teatrul acestei slăbiciuni. In orice durere, absolutul morţii gustă devenirea, chinul nostru nefiind decât ispita, degradarea voluntară a intunericului. Şi astfel, suferinţa nu e decât un “minus absolute” al morţii. 


* Tot secretul vieții se reduce la atât: ea n-are niciun rost; fiecare din noi găsește însă unul.


* Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii si cei care l-au gasit fara sa il caute.


* Cultul frumusetii seamana unei lasitati delicate, unei dezertari subtile.


* Nu cred ca Dumnezeu sa fi facut pe Eva din costa noastra, caci atunci ar trebui sa ne intelegem cu ea si altundeva decat in pat.


* Prostii zidesc lumea si desteptii o darama.


* Toate animalele au o tinuta decenta, cu exceptia maimutelor. Simt ca omul este pe-aproape.


* De ce nu scriu femeile? Pentru ca ele pot plange oricand.


* Singura functie a memoriei este este sa ne ajute sa regretam.


* Cu fiecare zi suntem mai singuri. Ce grea si ce usoara trebuie sa fie ultima!

Un comentariu: