luni, 7 februarie 2011

Emil Cioran - citate





Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naştere — doliul acestei lumi.


Beţivii, sfinţii, îndrăgostiţii şi poeţii se află iniţial la aceeaşi distanţă de cer sau, mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deşi toţi sunt pe cale să nu mai fie oameni. — Aşa se explică de ce o voluptate a imanenţei îi condamnă în mod egal.


Boala este modul în care moartea iubeşte viaţa, iar individual teatrul acestei slăbiciuni. In orice durere, absolutul morţii gustă devenirea, chinul nostru nefiind decât ispita, degradarea voluntară a intunericului. Şi astfel, suferinţa nu e decât un “minus absolute” al morţii. 


Tot secretul vieții se reduce la atât: ea n-are niciun rost; fiecare din noi găsește însă unul.


* Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii si cei care l-au gasit fara sa il caute.


* Cultul frumusetii seamana unei lasitati delicate, unei dezertari subtile.


* Nu cred ca Dumnezeu sa fi facut pe Eva din costa noastra, caci atunci ar trebui sa ne intelegem cu ea si altundeva decat in pat.


* Prostii zidesc lumea si desteptii o darama.


* Toate animalele au o tinuta decenta, cu exceptia maimutelor. Simt ca omul este pe-aproape.


* De ce nu scriu femeile? Pentru ca ele pot plange oricand.


* Singura functie a memoriei este este sa ne ajute sa regretam.


* Cu fiecare zi suntem mai singuri. Ce grea si ce usoara trebuie sa fie ultima!

Un comentariu: