Anul 2011.......

      In  anul 2001, Carl Johan Calleman şi John Major Jenkins au avut o discuţie despre semnificaţia sfârşitului timpului din calendarul Mayaş, acordând atenţie sporită chestiunii dacă energiile calendarului mayaş se resorb în data de 28 octombrie 2011 sau în data de 21 decembrie 2012, diferenţa de 420 de zile dintre cele două momente de timp fiind esenţială.
     Personal privesc cu mult interes toată această popularizare a datei de 21 decmbrie 2012, care a fost îmbraţişată chiar şi de industria oficială a filmului de la Hollywood prin producţia "2012" care a apărut la finele anului 2009. Desigur, această "oficializare" a anului 2012 eu o privesc cu atenţie, şi chiar mă întreb care este adevăratul motiv al acestei "recunoaşteri", ştiut fiind că această adevărată tentaculă "media" a Noii Ordini Mondiale (care este Hollywood) nu face nimic la întâmplare, cu atât mai mult cu cât acest film a avut un buget uriaş.
     Ca să avem o bază de discuţie, filmul 2012 accentuează finalul apocaliptic şi distrugerea planetei, precum şi ideea salvării doar a unui mic număr de privilegiaţi care dispun de poziţii sau resurse financiare importante. Această inoculare a ideii de fatidic şi că "nimic nu mai este de făcut", specifică promotorilor Noii Ordini Mondiale, mă face să cred exact contrariul, şi anume, că ACUM este un moment esenţial care trebuie să fie folosit pentru a acţiona (vom vedea cum) pentru a ne asigura că suntem cu adevărat pregatiţi pentru Ascensiune.
    Carl Johan Calleman afirmă că adevărata dată de încheiere a calendarului mayaş este 28 octombrie 2011, deci cu 420 de zile mai devreme decât oficial. Să vedem pe ce se bazează el când susţine aceasta...

28 octombrie 2011  

     În primul rând, nicunul dintre cei care îmbraţişează ideea datei de 28 octombrie 2011 nu priveste la asta ca la un sfârşit apocaliptic predeterminat şi implacabil, şi evident că ei nu privesc la această dată cu frică sau teamă. Acesta este un aspect deosebit de important, după cum vom vedea.
    Trebuie să menţionez că s-au format două curente de opinie majore, în jurul acestor două date, aşa cum era de aşteptat. Unul dintre ele (cel asociat datei de 21 decembrie 2012) este fundamentat doar pe credinţă, iar celălalt (asociat datei de 28 octombrie 2011) este bazat pe dovezi şi evidenţe.
    Propunerea datei de 21 decembrie 2012 are la bază credinţa (încă nedemonstrată) că precesia echinocţiilor (un ciclu de 26.000 de ani) înseamnă cu adevărat ceva pentru om şi pentru această planetă, deşi niciunul dintre susţinători nu s-a deranjat să aducă dovezi sau probe în acest sens.
    În contrast, data de 28 octombrie 2011 a fost determinată ca urmare a unor analize ştiinţifice numeroase pornind de la multe surse mayaşe străvechi care descriu evoluţia cosmică în toate aspectele sale complexe. Mai mult, deşi întradevăr mayaşii îşi bazau predicţiile şi profeţiile pe momentele de trecere dintre baktun, katun, etc (unităţi de măsură a calendarelor mayaşe), niciun text mayaş străvechi nu menţionează ciclul de 26.000 de ani (precesia echinocţiilor).
     Din moment ce susţinătorii datei de 21 decembrie 2012 nu reuşesc să identifice aceste puncte de trecere, de tranziţie în calendarele mayaşe, rezultă că faimoasa concluzie că "sfârşitul timpului va fi pe 21 decembrie 2012" nu este verificabilă prin prisma predicţiilor şi profeţiilor curent recunoscute în domeniu, ceea ce înseamnă că este o premiză (un punct de plecare) greşită din punct de vedere ştiinţific.
     De aceea, 21 decembrie 2012 este mai degrabă o credinţă decât o dovadă ştiinţifică. Este ca o nouă religie. Bazată doar pe credinţă, a luat naştere o adevărată cultură care se hrăneşte pe sine însăşi prin fantezii, temeri şi speranţe care sunt proiectate pe acest teren fertil. Antagonic, data de 28 octombrie 2011 este ceva care poate fi înţeles în mod raţional.

  De ce calendarul mayaş are o dată de final?

     Pentru că el exprimă un cu totul alt fel de timp decât toate celelalte calendare cunoscute. Majoritatea calendarelor, cum sunt cel Gregorian, Musulman, Budhist sau Evreiesc, se bazează pe cicluri astronomice şi reflectă un timp de natură continuă. Ele descriu un timp măsurabil prin mijloace mecanice, aspect pe care vechii greci il numeau Cronos, acesta fiind singurul timp pe care civilizaţia actuală îl recunoaşte.
     Din moment ce toate aceste cicluri astronomice, fie ele ale Lunii, ale Soarelui sau precesia echinocţiilor, vor dăinui în continuare miliarde de ani fără schimbare, nu există niciun motiv pentru care calendarele bazate pe aceste cicluri să se încheie vreodată. Din moment ce calendarul mayaş are o dată de încheiere, este clar că el se bazează pe un alt fel de timp, diferit de cel măsurabil mecanic, iar data sa de final trebuie să fie înţeleasă în lumina unui alt fel de timp, acela bazat pe conştiinţă, pe care grecii străvechi îl numeau Kairos.
     Străvechile surse mayaşe, de exemplu templul de la Palenque, afirmă în mod explicit că marele calendar mayaş se bazează pe Copacul Lumii, sau ceea ce în alte culturi este cunoscut ca Copacul Vieţii.
     Timpul calendarului mayaş este cuantificat, fiind descrise anumite stări cuantice ale Copacului Cosmic al Vieţii. De aceea trebuie să privim în lumina acestor transformări temporale cuantificate pentru a înţelege corect adevăratele momente definitorii ale vieţii, dar şi ale civilizaţiilor umane.
    Copacul Cosmic al Vieţii din centrul Universului nostru (ca sursă a schimbărilor cuantice) a fost descoprit de către ştiinţa modernă abia în anul 2003. Iar faptul că este real, şi nu un simplu mit sau simbol, ne cheamă la o revoluţie spirituală, la o re-gândire a întregii noastre existenţe. Afectează nu numai aspectele ştiinţei, ci şi modul în care evaluăm profeţiile religioase, care adesea fac referire la Copacul Vieţii.
     Înţelegerea faptului că timpul mayaş este cuantificat ne oferă o explicaţie de bun simţ şi un mod corect de a privi spre sfârşitul unei astfel de cuante din calendar, şi anume la sfârşitul timpului actualei ere. Anume, acest sfarsit nu este un moment de sfârşit al lumii, ci doar al acestei (actualei) cuante de timp.
     Sfârşitul timpului arată doar punctul de maximă evoluţie cuantică a Copacului Vieţii, şi anume momentul în care acesta atinge starea sa cuantică cea mai înaltă. Această stare este baza pe care se clădeşte mileniul de pace despre care se vorbeste în Cartea Revelaţiilor, sau - pentru a folosi un corespondent hindus - înseamnă eliberarea de ciclurile karmice.
     Aproape toate conflictele şi războaiele din istoria umanităţii îşi au originea în aceste schimbări cuantice de energie cosmică şi numai când acestea ajung la un final putem spera la naşterea unei lumi pline de armonie. De aceea, sfârşitul calendarului mayaş nu înseamnă deloc sfârşitul vieţii pe Pământ sau vreo apocalipsă predeterminată prin care lumea ajunge la final.
     Această dată de sfârşit a calendarului mayaş are semnificaţia că toate aceste schimbări bruşte între energiile cosmice ajung la un final, şi de aceea mulţi intuiesc că ceea ce va veni (anul 2012) va fi foarte special. Procesele cosmice care au determinaDe ce calendarul mayaş are o dată de final?
     Pentru că el exprimă un cu totul alt fel de timp decât toate celelalte calendare cunoscute. Majoritatea calendarelor, cum sunt cel Gregorian, Musulman, Budhist sau Evreiesc, se bazează pe cicluri astronomice şi reflectă un timp de natură continuă. Ele descriu un timp măsurabil prin mijloace mecanice, aspect pe care vechii greci il numeau Cronos, acesta fiind singurul timp pe care civilizaţia actuală îl recunoaşte.
    Din moment ce toate aceste cicluri astronomice, fie ele ale Lunii, ale Soarelui sau precesia echinocţiilor, vor dăinui în continuare miliarde de ani fără schimbare, nu există niciun motiv pentru care calendarele bazate pe aceste cicluri să se încheie vreodată. Din moment ce calendarul mayaş are o dată de încheiere, este clar că el se bazează pe un alt fel de timp, diferit de cel măsurabil mecanic, iar data sa de final trebuie să fie înţeleasă în lumina unui alt fel de timp, acela bazat pe conştiinţă, pe care grecii străvechi îl numeau Kairos.
    Străvechile surse mayaşe, de exemplu templul de la Palenque, afirmă în mod explicit că marele calendar mayaş se bazează pe Copacul Lumii, sau ceea ce în alte culturi este cunoscut ca Copacul Vieţii.
    Timpul calendarului mayaş este cuantificat, fiind descrise anumite stări cuantice ale Copacului Cosmic al Vieţii. De aceea trebuie să privim în lumina acestor transformări temporale cuantificate pentru a înţelege corect adevăratele momente definitorii ale vieţii, dar şi ale civilizaţiilor umane.
    Copacul Cosmic al Vieţii din centrul Universului nostru (ca sursă a schimbărilor cuantice) a fost descoprit de către ştiinţa modernă abia în anul 2003. Iar faptul că este real, şi nu un simplu mit sau simbol, ne cheamă la o revoluţie spirituală, la o re-gândire a întregii noastre existenţe. Afectează nu numai aspectele ştiinţei, ci şi modul în care evaluăm profeţiile religioase, care adesea fac referire la Copacul Vieţii.
    Înţelegerea faptului că timpul mayaş este cuantificat ne oferă o explicaţie de bun simţ şi un mod corect de a privi spre sfârşitul unei astfel de cuante din calendar, şi anume la sfârşitul timpului actualei ere. Anume, acest sfarsit nu este un moment de sfârşit al lumii, ci doar al acestei (actualei) cuante de timp.
     Sfârşitul timpului arată doar punctul de maximă evoluţie cuantică a Copacului Vieţii, şi anume momentul în care acesta atinge starea sa cuantică cea mai înaltă. Această stare este baza pe care se clădeşte mileniul de pace despre care se vorbeste în Cartea Revelaţiilor, sau - pentru a folosi un corespondent hindus - înseamnă eliberarea de ciclurile karmice.
    Aproape toate conflictele şi războaiele din istoria umanităţii îşi au originea în aceste schimbări cuantice de energie cosmică şi numai când acestea ajung la un final putem spera la naşterea unei lumi pline de armonie. De aceea, sfârşitul calendarului mayaş nu înseamnă deloc sfârşitul vieţii pe Pământ sau vreo apocalipsă predeterminată prin care lumea ajunge la final.
     Această dată de sfârşit a calendarului mayaş are semnificaţia că toate aceste schimbări bruşte între energiile cosmice ajung la un final, şi de aceea mulţi intuiesc că ceea ce va veni (anul 2012) va fi foarte special. Procesele cosmice care au determinat evoluţia până acum nu vor mai fi operaţionale şi, după un timp necesar pentru ca toate acestea să se "aşeze", umanitatea va fi lăsată să-şi creeze propria evoluţie în mod conştient.t evoluţia până acum nu vor mai fi operaţionale şi, după un timp necesar pentru ca toate acestea să se "aşeze", umanitatea va fi lăsată să-şi creeze propria evoluţie în mod conştient.

   CONCLUZIE: Viata este ca mersul prin padure .Unii gasesc usor cararile batatorite, altii merg prin hatisuri. Unii dau usor peste luminisuri,iar altii,traverseaza rape,povarnisuri,urcusuri.. .Ce este sigur,este ca mai devreme, ori mai tarziu,toti ajungem la capatul padurii . Acolo se opresc toti pentru odihna.