PREMONITIE

       

      De cate ori ma intreaba cineva daca mi-e frica de moarte, raspunsul meu este: DA, MI-E FRICA CA MI-I VA LUA PE CEI DRAGI! Asta e frica mea. 
      Mi-e groaza sa-mi imaginez ca intr-o buna zi e posibil ca usa sa nu se mai deschida si omul drag sa nu mai intre ... mi se infioara carnea pe mine... Doamne! De alte lucruri groaznice  nici nu vreau sa mai vorbesc... Ma gandesc, ma gandesc destul de des...
      Am pierdut de-a lungul timpului persoane care au lasat goluri de neumplut... iar cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie durerea ce tine ani si ani... Cum, e la fel, lupt in fiecare zi, nu pentru mine, pentru cei dragi, si pretind ca sunt normal, ca zilele nu-mi sunt numarate, ca totul o sa fie bine.  Nu stiu cum as mai reactiona la moartea cuiva drag, moartea face parte din mine, din gandurile si framantarile mele. E un subiect tabu pentru multi pentru ca lumea nu stie ce sa simta, ce sa gandeasca, cauta explicatii care sa le mangaie durerea...avem nevoie de acele explicatii ca sa putem merge mai departe. 
       Nu stiu daca am putea fi pregatiti cu adevarat pentru MOARTE... 
       Azi eram trist asa, cumva fara motiv si tot melodii triste ascultam... Imi era groaza, caci am mai trait aceasta stare. Si am aflat .... un prieten pierdea pe cineva drag lui, SOTIA.