duminică, 13 februarie 2011

Dostoievski - citate

  *Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?
                             
*  În fiecare om zace un călău... Omul este un despot din fire, de aceea se complace în a chinui pe alţii.
                                
*   Se compară, uneori, cruzimea oamenilor cu cea a animalelor sălbatice; comparaţia este jignitoare pentru acestea din urmă.
                               
* Saracia nu e un viciu. Dar nici betia nu e o virtute. Insa mizeria, stimate domn, mizeria e un viciu.


*  Acolo unde mintea vede numai rusine, inima descopera frumosul.


*  Iubeste animalele: Dumnezeu le-a dat gandire rudimentara si bucurie netulburata.


* Un gentleman adevarat, chiar daca si-ar pierde toata averea, n-are voie sa se tulbure.


* Nu piroanele l-au rastignit pe Hristos, ci iubirea.


* Nimic nu e mai ingrozitor decat sa traiesti intr-o lume straina de tine.


* Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali.


* Nimic pe lume nu-i mai greu ca sinceritatea si mai usor ca lingusirea.                                       

4 comentarii:

  1. "Nu piroanele l-au rastignit pe Hristos, ci iubirea" - imi place mult adevarul din aceste cuvinte.

    PS: De maine ai o leapsa la mine pe blog, daca doresti...

    RăspundețiȘtergere
  2. ... vorbele sale sunt pline de intelesuri ascunse

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am hotarat sa citesc si altceva. La tine am gasit ce caut. Imi dai voie sa te citesc?
    O idee buna sa transcrii citate din opera marilor eruditi ai lumii!

    RăspundețiȘtergere